nmb

Tot timpul informata! E cool sa fii Femeie!

Cand te-ai simtit bine ultima oara?

La semafor, la Piata Unirii, undeva in jurul orei 11:00, aglomearatia trecuse. Era poate pauza dintre aglomeratiile zilei. Asteptam sa traversez. De dupa coltul magazinului Unirea, imbracata intr-o fusta gri si o bluza galben-cenusie, o doamna cu parul carunt se apropia incet, mergand agale, parca plutind.

Cand a ajuns la cativa pasi de mine realizez ca fusta era murdara, nu gri, iar bluza galbena la origine, nu fusese spalata nici ea de ceva vreme. Dupa ridurile cenusii si ele, si gura supta, ramasa fara dinti, realizez ca era o femeie a strazii, care dupa trasaturi, fusese in tinerete o femeie frumoasa.

Trecand pe langa mine, fara sa se opreasca, a ridicat usor aratatorul atragandu-mi atentia si mi-a spus cu un zambet sugubat, usor spre fericit: „Peste trei saptamani e iarasi ziua mea. Hai sa traiesc si sanatate!”

Cumva, mi-am dat seama ca se simtea mult mai bine decat mine.

Firmele de recrutare si recrutorii din Romania sunt slab pregatiti, adica praf!

Se tot vorbeste de candidati slab pregatiti! Aud de la HR-isti ca cei buni pleaca in afara si in locul lor nu au pe cine sa recruteze!  Si recrutorii din multinationale, si cei din agentiile de recrutare si plasare personal arunca vina pe candidati.

Doamnele de la recrutare din diferite companii sunt mai degraba „fetele de la personal”. Ma refer aici strict la jobul de recrutare, nu la jobul de HR, care este (ar trebui sa fie) mult mai complex! Sunt fetele sau doamnele care iti elibereaza o hartie, document, cerere sau eventual ti-o stampileaza, pentru ca digitalizarea inseamna ca gasesti pe intranet modelul de cerere. Tot ele iti spun cate zile de concediu mai ai de efectuat. Despre recrutare? Poate doar trierea preliminara a CV-urilor, pentru ca de recrutare se ocupa managerul care are nevoie de om nou in echipa! Daca e vorba de un manager, e si mai simplu: directorul cere niste referinte, asta daca nu are „obligatii” si apoi interviurile sunt efectuate de vreo trei sau cinci oameni, asta pentru „a se imparti vina alegerii” la cati mai multi, nu doar la o singura persoana. Uneori este invitat si HR-ul la interviuri, alteori tanti de la recrutare intervine doar la sfarsit, sa centralizeze documentele de angajare.

In firmele de recrutare din Romania este un haos total! Adecco, Lugera, Apt, dar si celelalte companii mai mici sau de executive search lucreaza pe sume mult prea mari pentru ce fac ele. In aceste companii de recrutare exista cel mult un recrutor bun, restul sunt copii, care au terminat sectia de HR de la Facultatrea de Psihologie si se viseaza HR Directori! Copiii din firmele de recrutare nu au nicio experienta si invata de la cei mai vechi intrebarile din interviul de angajare. Cei mai vechi, inseamna ca au un an, un an si ceva, pentru ca apoi pleaca din firma de recrutare, fiind platiti foarte putin (doar sunt entry level si fara experienta, nu?) Daca e simpatic are sansa sa invete de la recrutorul (mai) bun din agentie, dar depinde de „incarcarea” lui /ei.

Tantitzelor si copiilor din firme de recrutare este treaba voastra sa gasiti candidatii potriviti! Daca nu ii gasiti pe cei buni, poate nu faceti bine procesul de selectie, nu-i asa? Cum sa-l faca daca elibereaza cereri pentru personal sau daca in firmele de recrutare nu-i invata nimeni?

Voi reveni cu detaliere pentru fiecare in parte in postarile viitoare! Cum isi fac businessul, cum isi fac reclama, cum ating cifra de afaceri, ce slabiciuni au! Sa va mai povestesc? Ce experiente aveti cu recrutorii si firmele de recrutare din Romania?

Eu cred ca de fapt firmele de recrutare si recrutorii din Romania sunt slab pregatiti, nu candidatii, nu-i asa?

Este infidelitatea o realitate pe care femeile ar trebui sa o accepte?

Postul precedent despre infidelitate mi-a adus multe mesaje in private! Si da, am fost victima infidelitatii de mai multe ori si am inselat de cateva ori! Chiar de la primele relatii din liceu! Am fost in ambele tabere!

De aici s-a nascut intrebarea daca sunt eu o victima sau infidelitatea este doar o realitate a vietii, pe care trebuie sa o acceptam? Oare toti oamenii triseaza la un moment dat? Sau exista niste oameni care sunt capabili sa reziste ispitelor de natura sexuala implicate in viata noastra? Simt ca majoritatea oamenilor, daca nu toti, vor trisa la un moment dat in relatiile lor pe termen lung sau in casatoriile lor! Acei oameni care spun ca „nu inseala” sau ca „nu vor insela niciodata”, ma amuza! Banuiesc ca acestia sunt oamenii care ori nu au experimentat destul aceasta „oportunitate”, ori nu au avut ocazia sa fie „vanati”.

Mai curioasa sunt daca exista oameni care nu au inselat chiar si atunci cand tentatia a fost destul de mare! ;) Apoi, din nou, nu cred ca statisticile vor fi corecte! ;) Cum putem sti daca acele persoane au spus cu adevarat adevarul in momentul in care au interogate? In cercurile masculine exista o regula de aur: neaga ca ai inselat, chiar daca iti arata filmarea cu amanta in pat! :D

O intrebare fireasca la care nu am gasit raspuns este „de ce inseala anumiti oameni, care chiar au langa ei jumatatea perfecta?”

Am fost uimita sa citesc in cartea Exploding the Myths de Julia Hartley Moore, ca au existat o multime de femei, care au fost de acord cu vizitele barbatilor lor, la escorte sau prostituate! Ea explica in cartea sa ca cele mai multe femei au considerat ca a fost bine ca nu a existata nicio legatura emotionala, si ca au considerat vizita ca o tranzactie de afaceri! Trebuie sa fiu sincera ca m-am bucurat sa descopar ca nu sunt singura femeie care simte in acest fel.

In acelasi timp as prefera ca omul de langa mine sa fie sincer si sa nu ma insele deloc, daca intelegeti ce vreau sa spun! Dar aceste doua cerinte se cam bat cap in cap, pentru ca nu traim intr-o lume perfecta! Si sa recunoastem ca e mai ieftin pentru toata lumea ca barbatul sa petreaca cateva ore cu o femeie interesata de banii lui, decat un divort, tratat ca o afacere proasta! Inclusiv, energia consumata de barbat! :)

Sunt cei mai multi oameni implicati in „infidelitati convenabile”? Ceea ce inseamna ca nu cauta neaparat sa insele, dar le este greu sa reziste cand apar ispite, cand se ivesc oportunitati? Sunt curioasa ce inseamna pentru voi, si in societatea de astazi, „a insela”! Sa recunoastem ca nu traim intr-o cultura conservatoare ca cea care a existat cu mai mult de cincizeci de ani in urma. Lucrurile care au fost considerate „tabu” in trecut sunt acum considerate „normale”.

Multe persoane considera ca exista mai multe „niveluri” de a insela, de infidelitate. Unii oameni considera ca flirtul este infidelitate. Altii, sarutul. Altii considera ca angajarea in conversatii lungi cu exprimarea sentimentelor emotionale inseamna infidelitate. De ce noi, ca femei / barbati ne simtim „proprietarii” partenerilor nostri? Barbatii inseala mai mult decat femeile? Sunt barbatii proiectati biologic sa insele? Daca sunt, ar trebui femeile sa se supere sau doar sa o accepte?

Tu ce ai face daca fi inselata?

Stand de vorba cu mai multi colegi si prieteni, care au vazut in mine un „confesionar” si o sfatoasa, am ajuns la concluzia ca barbatii sunt conceputi biologic sa aiba mai mult de o partenera. Nu, nu este o scuza pentru morala sociala, ci pur si simplu structura genetica este complet diferita de cea a femeilor.

Descoperind nenumarate probleme care duc la infidelitate, sunt din ce in ce mai sigura ca nu exista oameni care sa ramana fideli toata viata lor. Si inca mai am de descoperit multe din problemele care conduc la infidelitatea feminina! :)

Stiintific exista foarte multe dovezi care ne ajuta sa intelegem de ce barbatii triseaza, insa cand trebuie sa explicam ideea de infidelitate feminina aducem in discutie raspunsuri gen slaba sau raspunsuri motivate psihologic si emotional! Oare pentru ca cei mai multi oameni de stiinta au fost barbati?

Inca nu am gasit un raspuns exact si precis la intrebarea mea infama „de ce inseala oamenii”. Pe masura ce primesc raspunsuri, se aduna mai multa indoiala si mai multe alte intrebari noi.

 Așa cum am privi spre eseu argument sunt încă gândesc cum am de gând pentru a pune elocvent lucrarea împreună, fără sondare părtinitoare. Eu voi fi cel mai sigur lăsând experiențe personale și doar abordarea întrebările mele generale în timp ce asocierea lor cu concluziile mele de cercetare.

Atunci cand un barbat sau o femeie intra intr-o relatie au loc discutii, ce s-ar intampla daca unul din cei doi ar fi infidel! Femeile accepta infidelitatea, insa doar pe cea din afara relatiilor lor. Ar trebui oare ca femeile si barbatii sa fie mai iertatori la aparitia infidelitatii din cauza unor factori bilogici sau psihologici? Comunicarea este cheia in toate relatiile.

Nu vreau sa credeti ca toti oamenii au de gand sa insele prin orice mijloace! Spun doar ca pe baza evolutiei noastre (destul de complicate) exista riscul de inselaciune / infidelitate!

Tu ce ai face daca fi inselata?

Raspunsul si Chappie

Am vazut (in sfarsit) Chappie!

Pe scurt, in viitorul apropiat, infracţiunile de stradă vor fi reprimate de o forţă poliţienească robotizată. Acum, oamenii se opun acestui lucru. Când androidul Chappie, a fost furat de la Poliţie, el a primit o nouă configuraţie şi noi programe, care l-au transformat în primul robot cu abilitatea de a gândi şi de a trăi sentimente proprii. Forţele distructive văd în Chappie un pericol la adresa ordinii actuale, aşa încât nu vor precupeţi nimic pentru a menţine actuala stare de lucruri şi pentru a se asigura că Chappie este primul şi ultimul robot cu astfel de abilităţi.

Columbia Pictures şi MRC prezintă, în asociere cu LStar Capital, o producţie Kinberg Genre, Chappie. Rolurile principale sunt interpretate de Sharlto Copley, Dev Patel, NINJA and ¥O-LANDI VI$$ER, Jose Pablo Cantillo, cu concursul lui Sigourney Weaver şi al lui Hugh Jackman. Regia îi aparţine lui Neill Blomkamp. Producţia e asigurată de Nill Blomkamp şi Simon Kinberg. Scenariul le aparţine lui Neill Blomkamp şi Terri Tatchell. Producţia executivă îi aparţine lui Ben Waisbren. Directorul de imagine este Trent Opaloch, scenograful este Jules Cook, iar editorii sunt Julian Clarke, ACE şi Mark Goldblatt, ACE. Efectele vizuale sunt create de Chris Harvey, iar muzica e compusă de Hans Zimmer.

NINJA and ¥O-LANDI VI$$ER alcatuiesc de cativa ani trupa Die Antwort din Africa de Sud! Superalegere pentru cele doua personaje. Se pare ca regizorul chiar i-a incurajat pe cei doi sa introduca in scenariu propriile … scenarii! Iar muzica lor… nu are cum sa nu va placa, nu-i asa? :)

Cum sa fii fericit?

O mare fericire necesita un curaj extraordinar.

Tot ceea ce a existat pana atunci trebuie lasat in urma. Orice incercare de a te intoarce este o fuga din calea fericirii.

Tot ce poti sa faci e sa iei fericirea in maini ca pe un dar nemeritat pentru care nu vei putea si nu trebuie sa platesti.

In asta consta smerenia in aceasta situatie, spune lui Hellinger.

Stop Fashion din Blana Naturala!

Ieri v-am prezentat cele mai in voga bloggerite de fashion. Astazi va supun atentiei un material, marca PETA, despre masacrul animalelor pentru satisfacerea capriciilor (in mare parte) feminine! Comentarii?

Ce bloguri de Fashion din Romania urmariti?

Facandu-mi putina ordine prin bookmars-uri am observat ca urmaresc destul de multe bloguri de fashion. Blogosfera romaneasca de moda este in crestere, iar lista de mai jos nu este un top, clasament.

Exista o foarte multe alte bloguri romanesti de moda, unele dintre ele foarte populare, care au o mica comunitate si care nu reprezinta cu succes aceasta tendintele in moda. Cele mai multe prezinta tinute banale sau vulgare, cu logo-uri excesive la vedere, promoveaza fake-uri si au texte pline de greseli gramaticale sau fara esenta. Ce sa-i faci? Preferintele publicului larg sunt discutabile, iar apropierea de Istanbul e puternica. :) Consider ca ce am scris mai jos sunt insa exemple pozitive, care vor educa stilul romancelor, iar in cativa ani o sa vedem mai multa creativitate, mai multa feminitate si mai mult rafinament, atat pe strazi cat si pe bloguri.

Absolutely Fabulous – Diana Enciu si Alina Tanasa si-au deschis o agentie de PR si Events si un blog. Pentru Diana a fost simplu, pentru ca ea este fiica Eugeniei Enciu, celebrul model din vremurile comuniste, acum designer vestimentar de succes. In plus, pentru a castiga si experienta de scris bloguri, Diana Enciu s-a cuplat cu un blogger celebru, al carui blog este citit de mii de femei, fiind un adevarat idol printre devoratoarele de articole si scrieri destinate sexului frumos.

Style Diary – Irina Markovitz este unul dintre cei mai cunoscuti consultanti de imagine din Romania. Cu nume de evreu, Irina considera ca parerile ei sunt si cele mai bune. Trebuie sa recunosc ca are cunostiinte extrem de vaste despre moda – de la istoria modei, tendinte si pana la tipuri de siluete. Pasiunea pentru literatura se observa in textele ei captivante, talent destul de rar intalnit printre bloggerii de moda.

Ana Morodan – Cu o figura care aduce cu prezentatoarea tvr – Marina Almasan – bloggeritza Ana Morodan, s-a autointitulat “New Millenium Contess” sau DIVA 2014 :)

Le Projet D’Amour – Cel mai bun blog de moda al anului 2014. Detinatoarea Maurice Munteanu, un adevarat personaj in peisajul de moda autohton este Fashion Editorul ELLE.

Lightaholic – Cel mai bun blog de street style din Romania.

AloMoDa – Daca vrei sa fii la curent cu tot ce misca in moda, acesta este blogul pe care trebuie sa il citesti. De la evenimente la colectii ale designerilor romani si straini, concursuri interesante si pana la ultimele tendinte, toate se regasesc in acest blog.

Va invit sa vizitati si The Sartorialist – unul dintre cele mai sugestive bloguri de moda din lume!

Ce alte bloguri mai urmariti?

Atitudinea nu se invata la scoala! Numele tau este Brandul tau!

Ca in fiecare an apar tot felul de articole despre bacalaureat si despre elevii care l-au sustinut!

Ultimul articol, despre Bianca Lucaciu, o tânăra din Șimleu Silvaniei, care a terminat cu nota 10 (zece) liceul și a promovat cu 10 (zece) pe linie și examenul de bacalaureat, care a dezvăluit pe Facebook, drama prin care a trecut în ultimele săptămâni și chiar în ultimii ani.

Pe scurt drama ei ar fi cam asa: a invatat pe rupte, nu a acceptat nota mai mica de 10 (zece), a participat la multe concursuri, de unde a venit mereu cu premii, si s-a implicat in activitati extrascolare si proiecte europene, care stiau ca-i vor aduce puncte suplimentare si /sau notorietate! Nu a mers la reuniuni cu colegii, nu a participat la petrecerile la care a fost invitata, nu a avut o viata sociala, nu a fost deloc sociabila.

Acum la finalul celor 4 ani de liceu, i s-a parut „normal” ca la festivitatea de final sa fie cea care sa tina discursul de absolvire al generatiei ei! Surpriza – pentru ea! – nu a fost Bianca Lucaciu cea aleasa, ci altcineva!

Se spune ca pentru a gasi motivul pentru care rezultatul actiunilor tale nu a fost cel pe care l-ai dorit, trebuie sa incepi cu analiza de la tine! Bianca nu a gasit decat numele – Lucaciu, in analiza ei!

A vrut sa spuna lucrurilor pe nume? Nimic despre „numele” ei! Draga Bianca Lucaciu, numele tau este brandul tau! Inseamna ca tu nu ai lucrat suficient tocmai la … „numele tau”! Cum te comporti in afara orelor si nu raspunsurile de la lectii, sa fii coleg apreciat pentru cum te comporti si nu pentru note, sunt doar doua motive care reies din scrisoarea ta!

Atitudinea pozitiva nu preda la liceu, nici la scoala, nici la facultate! Putini profesori sunt cei care iti spun si despre cat de importanta este atitudinea pozitiva, toti iti spun ca trebuie sa iei nota zece!

Cand eram prin scoala generala, si doream sa devin cea mai buna si la scoala si la sportul pe care-l practicam, tata imi spunea mereu ca pot face performanta numai cu o atitudine corespunzatoare!

Pe scurt, atitudinea are trei componente: ce gandesti, cum actionezi (cum te comporti) si ce simti. Am descoperit cat de importanta este atitudinea unei persoane si ce impact puternic are asupra nivelului de succes pe care-l poate avea in viata!

Toate ziarele sunt de partea ei si-i dau dreptate! Sunt singura care cred ca nu are dreptate? Ca la lectia vietii nu a luat (inca) nota de trecere? Ca are probleme de atitudine?

Iata scrisoarea publicata in voceatransilvaniei.ro: „

Gata. Azi mi-am făcut o promisiune. Nu mai tac. E momentul cel mai potrivit să spun ceea ce simt. E momentul să clarific câteva lucruri şi să pun punct.

N-am vrut să scriu despre asta. Am zis că e mai bine să o las moartă. Că asta e, se întâmplă. Că unii vor vedea unde au greşit şi nimeni nu va mai suferi. Dar am auzit un lucru care m-a făcut să înţeleg că noi, românii, avem o mare problemă- mentalitatea. Lumea e plină de nedreptăţi şi trebuie să mă obişnuiesc cu asta. Şi dacă nu vreau? Când au fost alegeri în toamnă, am strigat toţi că vrem o altă Românie, una mai bună, lipsită de corupţie şi de intrigi mânate de interesul personal al oamenilor care au ajuns în funcţii. Vedem toţi ce se întâmplă în jurul nostru, dar nu avem curajul să ne opunem. Ne lăsăm duşi de curent şi asta este, ce-o fi, o fi. Eu una mă simt curajoasă. Vreau să înot împotriva curentului. Şi sunt sigură că fiecare dintre voi a simţit asta măcar o dată.

E de ajuns. Nu mai vreau să mi se spună că trebuie să accept mizerii şi nedreptăţi doar pentru că aşa vrea cineva. NIMENI nu poate să îmi impună absolut nimic. Nu am nevoie de lecţii de moralitate sau de demnitate. Sunt responsabilă şi spre deosebire de alţii, ÎMI ASUM toate alegerile pe care le-am făcut vreodată.

Să nu ne mai ascundem după deget. Povestea festivităţii s-a zis pe la toate colţurile din oraş. Şi, când azi mi s-a sugerat că ar fi indicat să o uit şi să nu vorbesc despre ea, mi-a ajuns. Adică ar trebui să închid ochii pentru a n-a oară şi să fac frumos, ca să arate bine.

Să ne înţelegem. EU IUBESC liceul în care mi-am petrecut 4 ani din viaţă. Iubesc pereţii lui plini de tablouri vechi, cu texte literare. Iubesc holurile alea lungi şi reci, iubesc dulapurile maro care sunt pe margini. Iubesc scările pe care am păşit ambiţioasă şi plină de visuri. Iubesc fiecare detaliu al şcolii aceleia.

Îmi respect până la cer şi înapoi profesorii. Nişte profesori extraordinari, care fac din vocaţie ceea ce fac. Nişte profesori care explică de 20 de ori dacă e nevoie, oameni care au mereu timp de elevii lor, oameni frumoşi, deosebiţi, cărora le pasă. Am ales acea şcoală pentru că mama mi-a garantat corectitudine şi dascăli de excepţie. Şi de a doua chiar am avut parte. Fără profesorii extraordinari are au investit atât de multă încredere în mine,fără aceste persoane minunate, care îmi sunt atât de dragi, nu aş fi reuşit absolut nimic. Ei au fost cei care au muncit cot la cot cu mine, pentru fiecare concurs. Mi-au explicat mereu unde am greşit, m-au certat când trebuia, mi-au dat sfaturi bune. Au văzut ceva în mine şi mi-au spus cât de mândri sunt de mine. Mi-au răspuns întotdeauna la întrebări şi au predat atât de bine, că nu am avut nevoie de o singură oră de meditaţii. Aşa că dragi profesori, VĂ MULŢUMESC din tot sufletul! Să vă dea Dumnezeu o viaţă fericită şi elevi care să vă aprecieze aşa cum meritaţi! Mă înclin înaintea voastră şi a profesorilor pe care i-am avut în gimnaziu. Bucuraţi-vă împreună cu mine de acest succes, pentru că fiecare dintre dumneavoastră şi-a adus contribuţia! Nimeni nu vă poate contesta valoarea ca dascăli!

Nu este un secret pentru nimeni faptul că am muncit enorm. Liceul acela a fost sufletul meu, mă luptam mereu să demonstrez că acolo se face şcoală. Şi aşa şi este. Se face şcoală, condiţia e să vrea ELEVUL. Că profesorii fac tot ce le stă în putinţă.

Când am intrat acolo, mi-am spus că o să lupt atât de mult, încât liceul o să aibă renumele pe care îl merită când voi termina clasa a XII-a. Am participat la toate concursurile la care am avut timp să merg. Am luat 30 de premii în 4 ani- 16 premii pe podium la judeţ, 3 menţiuni la judeţ şi 11 premii la etapele naţionale. Şi mereu eram mândră când auzeam numele liceului la premiere. Simţeam că visul meu se va îndeplini.

Când am terminat clasa a VIII-a, am avut media generală 9.99, dar nu am fost şefă de promoţie. Şi abia atunci mi-am dat seama ce mult înseamnă să ai ocazia să vorbeşti în numele unei întregi generaţii. Mi-am promis că voi termina liceul cu 10 şi mi-a reuşit. Nu a fost uşor. Eu nu am copiat la teze şi teste ca unii. Nu am avut nevoie să îmi fac poze pe telefon ca alţii. AM ÎNVĂŢAT!

Dincolo de orice, am fost nevoită să înţeleg că asta e. Unii au voie să copieze şi n-am ce face. Mi-am văzut de drumul meu. Am ignorat răutăţile gen „ Să o tragi pe Bianca de păr când îi dai florile” pe care le scorneau unii. Replica e de la prima lansare de carte. Pe care am făcut-o tot la liceu, ca o mulţumire adusă profesorilor.

Dragi tineri care sunteţi în clase mai mici, vreau să învăţaţi ceva din tot ceea ce scriu aici.

Am îndurat multe. Mutre, bârfe, rahaturi, toate din cauză că ete na, mi-am permis să fiu altfel. Îmi cer scuze că nu am mers pe la majorate să mă îmbăt. Îmi cer scuze că nu am copiat. Îmi pare rău că mi-am permis să am valori morale şi să nu sabotez. Îmi cer scuze că vreau mult de la mine, că prefer să am prieteni sinceri, oameni cu coloană vertebrală, care spun lucrurilor pe nume şi îşi doresc ceva de la viaţă. Îmi cer scuze că nu fac compromisuri doar pentru a fi pe placul unora, că nu mă adaptez patului lui Procust. Îmi cer scuze că am ajutat chiar şi persoanele care nu meritau, atunci când veneau smiorcăindu-se. Îmi cer scuze că nu am dat replici urâte, doar pentru că nu voiam să jignesc.

Le-am înţeles pe toate, până la un punct.

Dincolo de problemele personale pe care le aveam, dincolo de dificultăţile materiale cu care mama mea abia mai răzbea, am găsit de undeva resurse să merg înainte. Dumnezeu mi-a dat putere, mama mea m-a crescut să fiu o învingătoare. N-am lăsat nimic să mă afecteze. Îmi spuneam că va veni ziua în care toate astea vor merita.

Festivitatea. Credeam că 29 mai e acea zi. Însă nu ştiam că mi se pregătise o surpriză. Şi am fost pusă în faţa faptului împlinit. Nu mă aşteptam. Aveam o droaie de premii, aveam media generală 10, mă implicasem în activităţi extraşcolare, proiect european. Dar nu aveam numele care trebuia. Nu contest valoarea nimănui. Am avut ocazia să cunosc oameni inteligenţi şi ambiţioşi, care au avut rezultate bune.

Însă mi-am pus sufletul în tot ceea ce am făcut. Rezultatele pentru care m-am luptat au dus numele liceului peste tot. Şi voiam să simt că munca mea nu a fost în zadar, că au înţeles de ce am luptat atât de energic. Credeam că voi auzi un mulţumesc sincer, că mi se vor recunoaşte meritele. În schimb, m-am simţit umilită, trădată. Unii au preferat să facă pe altcineva să se simtă bine, chiar dacă ştiau că asta m-ar afecta. Nimic nu a mai contat.

Eu eram doar Lucaciu. Şi atât. Fata mamei. Din nou. Scuze că am un nume neimportant. Eu sunt aia… Tâmpita aia care nu dormea nopţile şi învăţa de rupea cartea. Fraiera aia care s-a chinuit să termine cu 10, sperând să facă un discurs emoţionant, să mulţumească profesorilor şi părinţilor.

Am fost dată la o parte cu piciorul. Am jucat rolul de figurant într-o scenetă ieftină. Într-un spectacol care a fost astfel regizat încât să fie închinat cuiva.

Cei care au permis să se întâmple asta… nu au înţeles. Pentru mine, conta. Voiam să simt că atunci când suferi şi lupţi indiferent ce obstacole ţi se ivesc, vine răsplata. În momentele grele, învăţam pentru că ştiam că doar aşa pot răzbi în viaţă. Le-aş cere doar atât – un mic exerciţiu de imaginaţie. Ce ziceţi de un tată care te hărţuieşte şi îţi spune că nu o să reuşeşti oricum nimic în viaţă şi zile în care nu ai bani de pâine? Nu mi-e ruşine de nimic din astea. Dar m-am confruntat cu ele. Zi de zi. În timp ce aveam concursuri, în timp ce trebuia să dau teste. Aţi văzut vreodată pe mine că nu am dormit noaptea? Sau că am avut coşmaruri? Nu. Pentru că am luptat. Nu m-am smiorcăit. Am mers la şcoală chiar dacă aveam coşmaruri şi nu dormeam noaptea. Şi am zâmbit, am muncit, am avut un cuvânt bun pentru oricine. Am mers la şcoală, deşi eram tratată într-un anumit fel de unii care erau… cum erau. Şi acum, după ce ştiţi pe scurt în ce condiţii am învăţat, mai ales înainte ca mama să se recăsătorească, sper că mai puteţi fi satisfăcuţi de ceea ce aţi făcut. După atâtea lovituri de la viaţă, v-aţi băgat piciorul în munca mea. MULŢUMESC!

Doar că rana din suflet nu s-a vindecat. Vreau doar să vă întreb, domnule, dacă a meritat. Vreau să îmi spuneţi cum v-aţi uitat în ochii profesorilor mei. Cum aţi îndrăznit să înfruntaţi privirea lor acuzatoare. Mi-aţi luat bucuria! Nu am putut să mă bucur de festivitate. Mi-aţi furat un drept pe care mi-l câştigasem prin lacrimi şi dând din coate.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu că lucrările s-au corectat în alte judeţe. Comentariile gen „ n-ar fi luat 10 dacă ar fi corectat zălăuanii” nu îşi au sensul. O lucrare de 10 e o lucrare de 10. Mai luasem 10 pe o lucrare corectată de profesorii din Zalău şi în a 8-a. Dar m-am bucurat pentru că am avut garanţia că totul se va desfăşura corect. Şi rezultatele au demonstrat asta. Două sutimi au însemnat câteva locuri bune în ierarhie, nu-i aşa? Am tăcut 4 ani, nu am vrut să răspund, dar e prea mult. Când nici 10 la bac nu îmi atestă valoarea, nu ştiu ce ar mai putea să o facă. Când sunt încă privită de parcă aş fi în plus, când mi se spune că nu meritam 10, îmi ajunge. Aşa că… îndoiţi-vă în continuare. Găsiţi scuze, domnule, pentru cei pe care i-aţi protejat şi ridicat în slăvi. Mă lipsesc de declaraţii date din complezenţă. Şi dacă aţi vrut să vă răzbunaţi pentru faptul că mama a avut suficient tupeu pentru a vă înfrunta când preda acolo, v-a reuşit. Asta până ieri.
Am scris toate aceste lucruri pentru că simt că înnebunesc. Le-am ţinut doar pentru mine. Nu am vrut să jignesc. Dar când mi se spune să tac şi să nu fac din asta o polemică, uite că fac. Fac ce vreau eu, nimeni nu poate să îmi bage pumnul în gură. Sunt liberă!

Şi e timpul ca unii să îşi asume abuzurile de care se fac vinovaţi. Nu poţi să calci în picioare pe cineva şi să te aştepţi să tacă dracului. Mulţi n-au înţeles nimic din ceea ce am făcut eu acolo, în acel liceu. Dar copiii aceia care m-au aplaudat în careuri, an de an, au priceput.

Lor mă adresez. Indiferent de clasa în care sunt şi de şcoala în care învaţă.

Dragi colegi, experienţa mea trebuie să fie un semnal de alarmă pentru voi. Am vorbit şi eu cu tinerii din generaţiile precedente. Şi alţii au păţit ca mine. Unii, ca mătuşa mea, nici nu apar pe lista cu şefii de promoţie. Dar nu au ripostat. Pentru că li s-a spus că n-are rost, că nu o să se schimbe nimic. Dar domnule… cine v-a dat dreptul să le luaţi meritele??? Cine v-a dat dreptul să le retezaţi aripile? Cine? E momentul să nu mai acceptăm aceste lucruri. E MOMENTUL SĂ SPUNEM – STOP ŞI DE LA CAPĂT! M-am săturat. A fost de ajuns.

Nu meritaţi să luaţi note mai mici doar ca alţii să fie scoşi în faţă. Nu meritaţi să vi se impună limite doar pentru că nu vă cheamă cum trebuie. Să nu lăsaţi pe nimeni să vă calce în picioare. Eu am făcut-o şi nu m-a ajutat cu nimic. Am suportat cu demnitate toate şi la final, unii au crezut că o să le şi mulţumesc pentru ce au făcut. Toţi aţi fost nedreptăţiţi măcar o dată, pentru ca alţii să iasă în faţă. Dacă nu aţi avut puterea să spuneţi nimic, vă rog să o faceţi de acum înainte.

Plec împăcată. Am dat tot ceea ce a fost mai bun în mine.

Doar pentru că nu a contat pentru dvs., nu înseamnă că nu a contat pentru mine.

Nu mai vreau să văd nedreptăţi.

Doar atât cer. Gândiţi-vă la sufletele acelor copiii care cresc auzind – „N-ai cum să reuşeşti!”.

Toţi cei care acceptaţi nedreptatea, care credeţi că ăsta e sistemul şi n-ai ce face, sunteţi vinovaţi de suferinţa copiilor care nu au altă şansă de realizare decât şcoala. Şi le-o luaţi şi pe aia. Că nu îi cheamă cum trebuie.

E momentul să pun punct. Nu mai pot să tac. Îmi provoacă suferinţă.

Sper doar atât – că nimeni nu va mai trăi ce am trăit eu. Şi că nimeni nu va mai accepta corupţia.

Fac parte din generaţia aceea care vrea o altă Românie. Una mai bună. Şi nu vreau să mă obişnuiesc cu cea de acum. Că aş ajunge ca alţii – aş tolera-o.

Şi chiar dacă nu pot schimba nimic, chiar dacă sunt prea mică, măcar ştiu că am încercat.

Şi dacă mi-aţi luat bucuria festivităţii, nu vă las să mi-o luaţi pe cea a reuşitei recente. Niciun comentariu răutăcios nu mă mai poate afecta. Le-am auzit chiar pe toate.

Le mulţumesc oamenilor care au crezut în mine: domnul primar, Septimiu Ţurcaş, care a fost cinstit şi nu a acceptat nicio presiune, doamna director, Liliana Câmpan, profesorii mei, familia şi prietenii. Colegii din şcoală şi de generaţie, care mi-au scris mesaje şi mi-au spus că i-am făcut să creadă că oricine poate reuşi. Exact asta îmi doream. Să înţelegeţi că oricine poate zbura cât de sus vrea! VĂ MULŢUMESC!

Voi aţi reuşit să-mi daţi puterea de a zâmbi şi atunci când am simţit că nu mai are niciun sens. Vă mulţumesc că aţi fost alături de mine când mi-a fost greu!

Vă port în suflet şi în gând!”

Pauza de greci / Grecia – va rog!

Chiar asa: luati o pauza de greci si nu mai discutati despre Grecia! Poate doar de vacantele voastre in Grecia si fara drumul pe la bulgari! :)

Cine mai are pareri radicale despre Grecia, Tsipras, UE vs. Grecia, Putin care pandeste, Syriza + extrema dreapta, neoliberalism, social-democratie, democratie, euro, Merkel, premierul ungar fata in fata cu reactiunea, lenea grecilor, ATM-urile de pe Acropole, sistemul bancar nenorocit, dar speculativ al Eladei, Varoufakis sau souflakis, este rugat ia o pauza sau mai pe romaneste … sa se duca dracului.

Problema Greciei este una trista, ei au intins coarda, iar Europa s-a inghesuit sa le finanteze huzurul. Acum vom suferi cu totii. Problema e grava, iar pe noi romanii, ne priveste direct.

Cine trage concluzii radicale si atotstiutoare e, probabil, neam cu aia care s-au bucurat cand a murit Paunescu sau alti oameni grasi. Nu e frumos, nu e elegant si nici nu va mai suport. Nici pe facebook, nici in afara lui!

Sa luam o pauza, cu simpatie. :)

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 49 de alți urmăritori

%d blogeri ca acesta: