nmb

Tot timpul informata! E cool sa fii Femeie!

Violata in plina zi in centrul Bucurestiului


„Tânăra a fost acostată de un individ, în zona Perla (în apropierea intersecţiei dintre străzile Dorobanţi cu Ştefan cel Mare). Bărbatul a dus-o de mână, sub ameninţarea unui cuţit, până pe malul Lacului Floreasca, unde a obligat-o să întreţină relaţii sexuale orale.
Incidentul s-a produs în jurul orei 17.00.

Jurnalista a spus anchetatorilor că cel care a supus-o la perversiuni sexuale avea un lanţ gros la gât şi avea tenul măsliniu.

„Suntem consternaţi să descoperim că această odioasă întâmplare a fost posibilă pentru că, în plină zi, la ora 16, pe un bulevard central al Capitalei, între zona Perla şi Lacul Floreasca, trecătorii au asistat impasibili la agresarea unei femei, care a fost ameninţată cu un cuţit în zona feţei că îşi va pierde ochiul dacă strigă după ajutor. Deşi colega noastră plângea, era în mod evident ameninţată şi a fost împinsă sute de metri, nimeni nu a intervenit sau sunat la numărul de urgenţă 112. Constatăm cu mâhnire că, din cauza pasivităţii opiniei publice, suntem tot mai des martorii unor atrocităţi de stradă”, susţin reprezentanţii Radio 21 într-un comunicat de presă.”

Când vă zic  că nimănui nu-i pasă de nimeni şi toate behăielile sociale sunt de fapt autovalidare spuneţi că-s cinică. Şi cu toate astea mr psihopat – violator a plimbat o tipă cu cuţitul la gât jumătate de km în mijlocul zilei şi nu a interesat pe nimeni. Pentru că oamenii nu acţionează. Că nu au nimic de câştigat dacă salvează pe cineva. Nu îi vede nimeni. În schimb dacă urlă despre cum vor să salveze chestii sunt mult mai vizibili. Chit că nu salvează nimic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: